Ce mai e de scris?

Am vrut la un moment dat sa scriu un articol d-ala in care ma las de blog, sa zic ca am trecut de pasul asta, ca multumesc tuturor, si ca am trait clipe minunate impreuna, ca doi poponari care s-au indragostit dupa ce au fost deconspirati de noua aplicatie de la Stanford. Ca paranteza mi-am dat seama ca nu sunt asa sigur de sexualitatea mea, ce fac daca aplicatia asta stiintifica zice ca sunt gay? Incerc sa ma barbieresc mai altfel, sau ma apuc sa ma uit dupa barbati, chit ca nu-mi plac (in afara de aia musculosi)?

In esenta cred ca lumea se lasa de blog cand nu mai are ce scrie! Vorba aia, “cand nu mai am ce zice, ma voi retrage, ca Topescu”, cum spunea un filosof, intr-o melodie rap din anii 90.

La cate chestii am debidat p-aci, si prin alte locuri, nu stiu exact cate o fi, dar peste mie probabil, as fi avut toate motivele sa zic: “Coaie, v-am zis tot ce aveam de zis!”. Adica, daca nu esti o persoana extrem de haotica, la un moment dat cam asta se intampla, le-ai dat urmasilor tot ce le trebuie si nu mai ai decat sa stai, sa te bucuri de batranete, si sa te uiti ca ei sunt din ce in ce mai cretini, si tu, din ce in ce, mai batran.

Cred ca asta e de fapt, acest blog este prea mic, si eu sunt prea prost la manipulare ca sa schimb ceva. Nimic nu s-a schimbat, poate sunt 2-3-10 oameni care m-au citit si apreciat, dar probabil ca aia aveau ceva in cap dinainte, n-am facut eu nici o minune.

Nici nu stiu de ce ma asteptam sa contez in vreun fel, tinand cont ca am inceput dracia asta doar ca sa pierd vremea, n-am promovat nimic, si n-am incercat sa vand nimanui vreun preputz de-al Sfintei Filofteia, mantuitoarea de imbecili. Cred ca m-a luat valul, si am uitat ca aici eu ma distrez, si voi, marea masa a celor care citesc… habar n-am, faceti ce fac oamenii fara perpective.

Culmea ca idei de articole am mai avut, dar de ce?

Pentru ce sa-mi bat capul?

Lumea care ma inconjoara are o evolutie si curiozitate intelectuala demna de evul mediu. Este reversul batranetii, este varianta aia de care nu zice nimeni: “Auzi nepoate, eu am 70 de ani, ma asteptam sa vorbesc cu tine si sa raman siderat, dar tu n-ai reusit decat sa mai pui un cui la opinca!”

Nu e generatia, nu e tineretul prost. Lumea e proasta. Si lasa, si fara principii, si egoista.

Nimeni nu mai face nimic pentru altii. Nici aia tineri, nici aia batrani. Nu cred ca a facut niciodata! La un moment dat, prin secolele 19-20,  au fost doar niste intelectuali pe care i-a cam luat valul si ne-au scris in carti despre onoare, fidelitate, patriotism, altruism, omul nou, etc.

Lumea in realitate este plictisitoare si superficiala. Trebuie sa dai cu bata in multime sa pice unul care vrea sa discute despre o carte, sau o idee ceva. Nu mai zic sa gasesti pe cineva cu un minim de coaie, sau pizda, cum cred ca se zice la femei. M-am plictisit sa arunc idei in jur, si sa primesc entuziasm 2 zile, dupa care ideile mele n-au nici un raspuns, nici macar negativ, doar indiferenta.

Am zis la un moment dat sa ma apuc de un blog serios, de exemplu sa infiintez primul blog Pro-Palestina din Romania, desi audienta este zero. Sa fac ceva profi, care sa arate bine, si sa folosesc spell-checker, si sa-mi recitesc ce scriu, si d-astea. Nu vad scopul. Adica nici n-am talent. Nu poti sa le spui unor romani niste lucruri adevarate si cumva sa-i faci sa fie de acord cu tine si sa vrea sa faca o chestie nobila. Nu, trebuie cumva sa-i fortezi sa aiba oarecare principii, apoi sa le atasezi chirurgical niste coaie, ca sa-si poate pastra cumva principiile alea si cand sunt refuzati la coada la MacDonalds, si apoi sa-i faci cumva sa nu mai fie niste lepre lenese si sa faca si ceva actiune, una minima, acolo, o data pe luna, dar nu pe Facebook.

Si in plus un blog serios ar fi fost fals din punctul meu de vedere. O cacanareala clasica, de politician hot, ala care nu-ti arata decat o parte a fetei. Gen Macron, presedintele cu zambet de retard, nevasta de 80 de ani, si ideal in viata sa-i futa pe aia care muncesc.

De ce as face asta? Dupa ce ca e 2017 si n-am masina zburatoare pentru ca unii au preferat sa traga de niste tzatze de plastic, mai trebuie sa ma si prefac ca sunt vreo statuie de bronz ca sa ma voteze prostii, lasii si imbecilii?

Am ajuns la concluzia ca formatul acestui blog este foarte bun! Si politica, si filosofie, si tzatze, si cururi, si tampenii, si alte chestii umane. Cumva a fi om normal a devenit un defect. Aparent nu poti sa fii si Lenin si sa-ti placa si tzatzele mari, sau sa discuti despre , eu stiu, inmultirea la rame. Pentru ca oamenii asteapta in continuare un extraterestru sa-i conduca, ca e mai simplu, nu trebuie sa zici: “Imi place de baiatul asta ca e comunist, si l-as vota, dar pe de alta parte crede ca tzatzele sunt super importante, deci nu stiu ce sa zic…”

Ne trebuie niste eroi de film, d-astia alb negru, asta e ala bun, care incearca sa revitalizeze economia Franceza, care vedeti in ce cacat e, locul 6 mondial, deci musai trebuie schimbat ceva, pentru ca ar trebui ca iubitorii de croasant cu lapte sa fie pe locul 1 sau ceva, si nu sa fie trasi inapoi de niste paraziti care ies la pensie la 60 de ani, ca lorzii. Apropo, cam asta e toata presa vestica, si mult din aia estica, in cazul ca sperati sa va invete presa ceva.

Si alalalt e ala rau, King Kong Hun, dintr-o tara de pe undeva, care e saracie mare, deci ne pasa, si cumva e treaba noastra sa-i eliberam pe aia, pentru ca ne-am eliberat asa de bine pe noi ca ne cacam pe noi de ce corupti suntem, dar nu chiar nu putem lasa lucrurile sa se imputa, pentru ca razboi atomic, si pe langa miile alea de focoase de la niste imperii in decadere, gen SUA, Rusia, Marea Britanie si Franta, si sutele de focoase de la tarile cu cacat pe trotuar India si Pachistan, si de la singura tara omologat rasista Israel, cele 3 bombe atomice de la micul dictator bucalat chiar o sa schimbe fata planetei.

Deci da, acest blog va continua sa transmita propaganda comunista, pro-Rusa*(ca asa e termenul la moda), anti-imbecila, pro-coaie, 24 cu 24, atunci cand am chef, si da, vor fi si tzatze, dar nu pentru ca cere publicul, ci pentru ca-mi plac mie! Si vor si fi modele de plastic de tancuri, si pescuit, pentru ca asa vreau eu, si ca oricum n-am cu cine, mai bine cu pestii!!!

O sa fie si cururi, dar mai rar, pentru ca nu numai gura bate curul, ci si tzatzele, nu e vina mea ca n-aveti tzatze, sau ca n-ati pus mana niciodata pe o tzatza calumea.

Una din zilele alea

 

Te duci si tu la servici, te pui la calculatorul ala mega bengos pe care si-l permit doar corporatiile si evreii, si parca chiar ai face ceva. Si de aici totul merge in jos!

Din fericire ziua actuala e pe terminate, caci altfel ma asteptam sa primesc si vreu mail de la americani ca m-au scanat cu satelitul si ca am cancer. Deci povestea are happy ending, daca nu alunec pe o coaja de banana in baie. Banuiesc ca toata lumea arunca cojile de banane in baie, ca oricum aluneca pe jos, asa ca ce mai conteaza o coaja de banana.

Cum spuneam, ajung la servici, ma apuc de munca, si am asa un flashback cu ultimele 2 luni in care nu mi-a iesit nimic, din cauza ca corporatia a gasit de cuviinta sa angajeze niste maimute, pe post de cazuri sociale, ca sa obtina vreo reducere de taxe. Genul ala de oameni cu care lucrezi si te miri: Bai nene, astia n-au facut niciodata nimic care sa mearga, oare cate poze or avea cu CEO-ul in pula goala calare pe testoasa?

Macar am fost la sala! Acolo nu m-am ales decat cu o vanataie in cot, dar sa-l vedeti pe celalalt!!! Vai de curul lui! Are 50 de ani, stie box, dar n-are blog! Ce papagal!

La pranz am reusit performanta sa-mi rup un dinte! Multumesc lu Carefoor ca sustine industria stomatologica din Romania! Nu e ca si cum n-as mai avea vreo 50 de dinti. Nici o problema, oricum ma hraneam mai mult cu lichide. Exista si teoria conspirationista in care mi-as fi dat cu cotul in dinte la sala, dar aud ca nu e tehnic posibil. Ceva cu parghii si forte si chestii d-astea de ingineri batrani. Wateva!

Seara m-am relaxat cu jocul Hearthsone, un fel de combinatie intre un joc de carti si sadomasochism. Aici am fost invins de handicapati, boti, si oameni cu inteligenta sub medie care au foarte mult noroc. Hai, asa am citit la mine pe blog, deci trebuie sa fie adevarat.

Si ca sa fie seara completa, ma duc si eu la frigider sa-mi iau o bere, si ce sa vezi: Toate cele 4 beri se pierdusera sau se stricasera!!!! Din fericire am reusit sa gasesc o bere intr-un final, ca altfel n-aveati ce citi acum!

Geometrie aplicata

Ma uitam la un serial, si am realizat chestia asta! Voi ati realizat-o? A? Va ganditi la ce ma gandesc si eu?

Cum se face ca atunci cand oamenii dezgroapa un cosciug, groapa e perfec dreptunghiulara?

Stau oamenii aia si se gandesc: “Mai avem un pic si ajungem la cosciug, dar mai inainte sa aranjam un pic groapa pe la colturi, sa fie dreptunghiulara, ca ne filmeaza astia, si ne facem de rahat!”

Hai sa zic, ca atunci cand il ingropi, e un ritual, o procedura, un manual de utilizare, un standard de calitate referitor la gropile de cosciug, probabil ISO 0666, sau ceva. Nu ca respectivului i-ar mai pasa ca ai uitat sa indrepti un colt de la groapa, dar na, standardul e standard, nu vrei sa te calce OPC-ul. Dar cand dezgropi zombiul, sau vampirul, sa-i bagi o sula in inima, chiar e necesar sa dezbropi tot cosciugul inainte? Mai ales ca dupa aia il ingropi la loc. N-ar fi mai usor sa faci o groapa mica, cam p-acolo pe unde e inima, si sa bagi teapa si sa te duci sa te culci?

Ca sa nu ma credeti naiv, sau retard, eu imi dau seama ca astea sunt filme! Toata treaba e regizata!

Si asta ma duce cu gandul la alta chestie: Va dati seama ca exista niste oameni a caror meserie e sa fac gropi perfect dreptunghiulare pentru filme? Niste experti in domeniu! Oameni care au filme la TED in care iti explica ca groapa ta nu suficient de dreptiunghiulara, si ca trebuie sa simti groapa ca sa faci groapa, trebuie sa fii groapa ca sa iasa dreptunghiulara, altfel iese, doamne fereste eliptica, si se oripileaza spectatorii.

Cand o sa fac o postare cu eroii ne apreciati ai omenirii, sa-mi aduceti aminte sa-i mentionez si p-astia. Mari oameni! Mari geometricieni!

Un pic de viata

Acum ca ma apropii, cu pasi nesiguri, de o viata normala de om normal, ma rog, de burgez, angajat la corporatie, nu pot sa ma abtin sa ma gandesc la tot ce o sa pierd. Nu vreau acum sa oripilez persoanele care au dificultati in a-si gasi un loc de munca, eventual prost platit, eventual atat de prost platit incat la finalul lunii le raman mai putini bani decat zile. Nu vreau sa le oripilez, pentru ca, este foarte posibil, sa fiu si eu in aceeasi situatie si sa nu stiu. Adevarul e ca am mai dat chix o data, cand am crezut ca Europa imi va cadea la picioare pentru ca sunt un fel de Napoleon, dar mult mai aratos, mult mai cult, si cu o meserie cu o rata de mortalitate infinit mai mica.

Acum na, viata mea nu e vreo poveste de Hollywood, nici atat o poveste de Bollywood, viata mea e destul de anosta, si ne-spectaculoasa. Nu o sa vedeti aici orgii, sau curse de masini nocturne, sau oameni arsi de napalm prin propria mea vointa. Cel putin nu in viitorul apropiat, dar daca ma ajuta “Cel Nu Tocmai Spectaculos De Sus, Ba Mai Degraba Chiar Inclinat Spre O Locuinta Care Ar Putea Fi Descrisa Mai Exact Ca Subterana”….

Dar sa revenim. Cum e viata mea? Pai luni, miercuri, vineri de la ora unu am antrenament la sala. Dupa antrenament, in general, ma joc ceva pe calculator, sau citesc stirile, vreo ora, dupa care imi fac ceva de mancare, dupa care trag un pui de somn. Asta cu somnul e de la samurai, cum ziceam Yamamoto Tsunemoto in “Calea Samuraiului”: “Mie imi place sa dorm, si cu cat avansez mai mult in varsta cu atat incerc sa dorm mai mult.” Adica, daca imi permite maestrul sa-l parafrazez, nu e obligatoriu sa te rezumi la somnul de la 4 la 5, poti sa mai tragi unul de la7 la 8, sau, mai bine, poti sa bagi unul neasteptat de la 1 la 2, etc.

In restul timpului, citesc carti, sau poate stiri, sau poate ma duc la un pescuit. Sau poate lucrez la jocul meu 2 zile legate, sau poate trag o mare betie in astea 2 zile. Poate ca ma trezesc la ora 16, si cel mai probabil n-o sa sting lumina inainte de 2, asta daca nu mai am seriale de vazut. De obicei, pe la ora 2 imi intind fotoliul extensibil ca sa mai pot privi trei episoade fara sa simt ca e ceva in neregula cu mine.

Stiu, intrebarea standard, care nici macar nu e o intrebare: “Cum de nu te plictisesti?”. Am sa va prezint aici, in premiera, o teorie revolutionara, care, pentru numai cativa Craitari (Kreutzers), si o mica posibilitate de a muri de ciuma, sau de friguri, poate fi a voastra! Se numeste: “Teoria Iobagului”!

Stiti oamenii aia care traiau in bordeie de pamant, n-aveau nici un drept, mureau incet de foame, si se vaitau ca viata e grea, pentru ca trebuia sa munceasca pamantul toata viata? V-ati intrebat vreodata ce faceau iarna? Bulangii aveau mai mult de trei luni de concediu pe an, asimilati asta daca puteti!

Revenind in timpurile noastre, sunt atatea carti de citit, atatea filme de vazul, atatea limbi straine de invatat (tot timpul i-am invidiat pe cei care stiu multe limbi straine, mi se pare un pas enorm in a intelege umanitatea, si, prin inductie, conditia ta ca om), atatea poze de facut, sporturi de incercat, tablouri de pictat, tratate de scris, pizde de futut, masini smechere de condus, etc.

Faptul ca nu vrei sa faci nimic in viata, si iti gasesti o scuza in lipsa de timp, datorata serviciului, sau copiilor, sau problemelor de toate felurile, nu are nici o legatura cu “motivul” in sine. Are doar legatura cu faptul ca esti mort si nu vrei sa recunosti. Data viitoare cand te mai plictisesti, mai mult de o zi (sa nu fim fanatici) recita aceasta incantatie: “Bring out your dead! Bring out your dead! Bring out your dead!”

In incheiere, o alternativa la viata “normala”:

Desktop

M-a mancat in cur sa incerc sa ma joc un joc de prin anii 90-2000, d-ala facut pentru Windows 95, de pe vremea cand mobilele erau cat frigiderul, si nu te duceai la agatat cu ele, eventual le foloseai ca suport pentru televizorul cu lampi si bibeloul cu victoria capitalismului.

Una peste alta, curiozitatea m-a costat scump si mi-am deranjat pretioasa aranjare a desktopului. Acum ma simt foarte nelinistit, de parca n-as mai fi acasa, pe calculatorul meu, cu berea mea, ci intr-o jungla dubioasa populata de jivine ciudate care cer pumni. Adica parca sunt afara din casa, doar ca n-am chiloti pe mine.

Dupa ceva chinuiala am reusit sa aranjez cat de cat, dar evident ca nu arata cum trebuie, si nu va mai arata niciodata cum trebuie. O parte din mine a decedat odata cu desktopul ala vechi. Acum va trebui sa fiu un alt om, sa ma obisnuiesc ca jocurile porno sunt mai la stanga, si ca programele de editare video n-au mai incaput in linie verticala, ca in vremurile bune.

Desi am fost nevoit sa mai sterg din iconite desktopul asta nou e mult mai incarcat ca ala vechi. E ca atunci cand te apuci sa aranjezi, din nebunie temporara, lucrurile prin vreun sertar. Te chinui o ora, arunci trei kile de prezervative, medicamente expirate, pixuri si brichete defecte, si la final ai un sertar in care totul sta in dezordine totala, si fix ne la indemana. Sunt lucruri care e evident ca nu le poti face, pentru ca mintea umana nu poate, pur si simplu, aranja din prima lucrurile cum trebuie, dar totusi, in prostia ei, incearca. Acum trebuie sa mai treaca ani, pana cand natura va face fiecare iconita sa alunece la locul ei perfect. Dar cum natura este doar un mare joc de barbut, rezultatul nu va ma fi niciodata acelasi.

E ciudat cum lumea materiala se transpune asa de usor in asta “virtuala”. Oare or fi toate doar niste proiectii ale mintii noastre, atat de diferite, dar totusi atat de asemanatoare, pentru ca sunt create de aceesi minte? Evident ca nu!

Totusi e greu sa nu asociezi dificultatea de a sterge una dintre iconitele de SketchUp 7 sau SketchUp8, pe care nici nu mai tin minte cand le-am folosit ultima data, cu dificultatea de a arunca cei doi ciorapi diferiti ramasi in sertar, in speranta ca vor fi de folos candva.

Dar, in incheiere, pana cand voi gasi un psiholog milos care sa ma repare, nu pot sa zic decat:

Adio desktop iubit, am trecut prin multe impreuna, nu o sa te uit niciodata, si sper ca esti fericit acolo in marele Windows din ceruri.