08
Jul
14

Cine esti?

 

Imagine eliberata de fortele intunericului

Imagine eliberata de fortele intunericului

Cine sunt eu? Sau mai exact, ce ma reprezinta pe mine?

Gandul asta mi-a venit in seara asta cand am evitat un evreu din “Israel”, pentru ca eu nu recunosc Israelul, dar pe de alta parte n-am chef de polemici cu oameni spalati pe creier. Iar, apoi, ca un baiat de treaba ce sunt, m-am gandit: “Bai, poate omul ala chiar e un evreu Palestinian original, adica unul care traieste acolo, unul dintre aia care nu e de acord sa omoare arabi ca sa aiba el o casa!” Poate, dar putin probabil. Ideea de baza ramane, omul n-a avut o sansa sa se apere.

Cine sunt eu? Ce zic eu ca sunt intr-o conversatie, lucrul care ma reprezinta?

Romanii se prezinta ca romani, dintr-un sentiment de vina, de inferioritate, combinat cu un sindromul lui Narcis, daca nu cumva asta includea si prima parte. Spui ca esti roman, ca sa scoti in fata cel mai mare secret al tau, chestia aia penibila care te trage in spate. O chestie care in esenta nu te reprezinta in nici un fel, dar, din lumea ta mica, ti se pare ca daca conlocutorul va afla mai tarziu ca esti roman, se va simti pacalit: “Parea baiat de treaba, cult, inteligent, dar n-a vrut sa recunoasca ca e roman, adica ascunde ceva!”. Evident, situatia asta e doar in capul romanilor, sau a omului in sine. Adevarul e ca celorlalti le pasa foarte putin de tine, drama e doar a ta!

Asa ca: “Eu sunt un patriot german!”

De ce? Pentru ca e in educatia si in firea mea sa fiu patriot, dar n-am cu ce. Adica n-as apara tara asta niciodata, pentru ca e plina de oameni care nu se apara, si s-ar preda la prima amenintare. A castigat cineva in Romania, vreodata, vreo alegere, pe ideea de a cheltui bani pentru armata?  Vezi istoria de altfel. Si “german” pentru ca am zis: “Eu sunt patriot, dar trebuie sa fiu patriot pentru o tara, asa ca am ales Germania!”

De ce am ales Germania, desi n-am fost niciodata acolo? Pentru ca carti, pentru ca internet, pentru ca istorie, pentru ca suntem o specie avansata si nu ai nevoie sa vezi cu ochii tai ca sa devii adeptul unei idei. Pentru ca e cea mai buna armata din lume la ora actuala. Adica nu dupa reclama ca americanii sau evreii, 10 la unu cu unii fara arme, nu, real, in ultimul conflict de proportii au spart tot, cumva la egalitate cu rusii.

Si daca gresesc? Si Germania imi da o mare muie, cum mi-a dat deja de fapt? Nu prea conteaza, ca patriotii nu au minte oricum.

Ideea era, nu mai ziceti ca sunteti ceea ce nu sunteti! Nu mai ziceti ca sunteti moldoveni pentru ca v-ati nascut acolo! Sau romani. Nu mai ziceti ca sunteti homosexuali cand chestia asta e nesemnificativa. Nu ziceti ca sunteti saraci. Ziceti ceea ce sunteti, ceea ce va reprezinta. In felul asta nu irositi nici timpul vostru nici cel al interlocutorului.

 

Advertisements

6 Responses to “Cine esti?”


  1. July 9, 2014 at 9:33 AM

    la scorul de aseară aş fi fost şi io neamţ 🙂
    însă nu mă deranjează că-s român. nu mă mândresc că sunt, dar nici nu mi-e ruşine.

  2. July 10, 2014 at 4:50 PM

    Chestia asta m-a lasat sincer uimit. Tu descoperi treburi din astea acasa sau te ilumineaza vre-un upercut?
    Acus serios ai asa mare dreptate ca mi se face rusine ca nu m-am gandit la asta niciodata.


M-a strafulgerat o idee

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: