19
Nov
12

“Ce nu te omoara…

…te face mai puternic!”

What a bunch of macho bullshit!

Ce pana mea inseamna rahatul asta motivational? Asta ma gandeam eu in timp ce ma uitam la film. Filmul fiind cam lent am stat sa analizez fraza, pe care am repetat-o si eu de cateva ori in trecut, recunosc, dar acum m-am vindecat de prostie.

Ce nu te omoara te poate lasa invalid! Sau ciung! Sau schiop! Sau respirand printr-un tub! Sau fara dinti! Sau fara capacitatea de a forma o relatie! Sau sociopat!

Astea de ce nu sunt zicale?

Cum ziceam “macho bullshit”! Ce duri suntem noi ca am scapat din accidentul de motocicleta! Fuck yeah! Suntem super puternici!

E foarte misto sa faci misto de moarte. Asta pentru ca e usor, si nu-ti trebuie nici o cantitate semnificativa de coae. Sunt pline cimitirele si barurile de curajosi care au facut tot felul de tampenii intr-un moment de ratacire. Asta nu e curaj, si nici nu te face in nici un fel. Asta e doar un noroc chior prin care ai scapat de un mare rahat fara sa fi iremediabil defectat. A lua o decizie tampa in cateva secunde nu e curaj, e inconstienta, si d-aia toti frustratii fac chestia asta in loc de curaj.

Bunjee jumping cum ziceam nu e curaj. Curaj e sa joci fotbal cu pioneze infectate cu SIDA in adidasi. Ala e curaj. Nu 2 minute de risc. O viata de chinuiala si suferinta. Curajul e o chestie de durata. Curajos e ala care sta 4 ani in transeu nu ala care se arunca pe prima grenada. N-ar trebui incurajata tampenia asta zic eu. Ar trebui inlocuita cu ceva mai destept, mai motivational, mai curajos, mai coios: “Ce nu te omoara te lasa fara maini! Si eu ma simt minunat fara maini! Comentezi? Poate vrei sa-ti trag vreo doua! Daca aveam picioare iti dadeam un sut in cur!”

Dar ca sa fiu ingaduitor, o modificare minima de bun simt, si corecta politic, ar fi: “Ce nu te omoara, si nu te defecteaza iremediabil, te face mai puternic!”. Adica nu devii mai bun la box pentru ca ai dat cu capul de asfalt, devii mai bun pentru ca ti-ai luat o mie de pumni care nu te-au lasat o leguma angajata la TAXI. Nu devii mai atent cu persoana de langa tine dupa ce esti violat, devii mai bun dupa o serie de relatii care nu te lasa cu sechele dar te invata sa apreciezi ceea ce conteaza pentru tine. Samd.

Prin prisma acestor noi descoperiti ale stiintei voi incerca sa stau 3 ore in avion, daca mi se ofera ocazia. Asteptati cu interes stirea cu nebunul care a deschis usa in zbor. Daca nu apare stirea inseamna ca ori a functionat, ori am fost imobilizat de vreo stewardesa mai puternica.

Advertisements

12 Responses to ““Ce nu te omoara…”


  1. November 21, 2012 at 5:16 PM

    Ce nu te omoara cu siguranta lasa cicatrici. Daca suntem mai puternici dupa..ramane de vazut.

  2. November 21, 2012 at 6:44 PM

    E clar ca vorba s-a transmis ca un mesaj motivational, pentru cei aflati in impas, un fel de incurajare post-trauma 🙂 Cred ca modificarea ta e chiar de bun-simt.
    Nu stiu, pe de o parte, e adevarata si varianta initiala, dar cred ca ar trebui restranse cazurile in care e valabila oricum. Ideea e ca te dezvolti in urma obstacolelor si provocarilor intampinate, orice problema te determina sa cauti o solutie. Iar suferinta te face sa iti extinzi limitele tolerantei la durere. Cred ca odata ce ai simtit o durere mare (nu dau exemple, fiecare are limita lui superioara de rezistenta), toate celalalte, sub acel prag, nu te vor mai afecta la fel de tare. Sigur, aici apar cateva variabile importante: daca durerea aia mare persista prea mult, te va distruge si va produce tot felu’ de daune ireparabile, da.

    N-ai ce face, Dex, asa se trateaza fobiile – prin expunere la stimul si control treptat al emotiilor care se declanseaza 😛 Te imobilizez eu :))

    • November 21, 2012 at 9:44 PM

      Pai aici era problema mea, ca se pacalesc copiii. Tehnica de antrenament stiintifica e clara, trebuie sa te fortezi dar nu suficient ca sa strici ceva.
      Si asta cu afectatul e o chestie,uneori e buna alteori nu e buna. Mi se pare ok sa nu te mai afecteze seful tampit de la servici, nu mi se pare ok sa nu te mai afecteze moartea unui om, si d-aia nu suport eu doctorii.
      E o nuanta, nu foarte subtila, care trebuia evidentiata.

      • November 21, 2012 at 10:10 PM

        Adevarul e ca e greu sa iti calibrezi emotiile si reactiile la ce se intampla in jurul tau. Ca nah, eu ziceam acolo ca toate celalalte nu te-ar mai afecta la fel de tare, si sigur, ideal e sa se pastreze totusi ,,proportiile”. Sa devii imun si la lucruri importante – deja e putin anormal.

        Daaa… doar ca un doctor afectat de mortile tuturor pacientilor lui, deja e un om prea traumatizat si nu isi mai face treaba prea bine. Si atunci te invata altii sau inveti tu ca pentru binele tau ar trebui sa nu iti mai pese. Si uite asa, balanta inclina inspre indiferenta.
        Apropo de asta, ne-a spus un prof la faculta ca treaba noastra nu-i sa empatizam cu oamenii si nici sa ne pese. Ci sa-i ajutam sa-si rezolve problemele, concret. Intr-un fel da, asa e. Si intr-un fel, ma gandesc ca daca nu imi pasa de omul ala, chiar deloc, nu am nici cea mai mica motivatie sa il ajut sa isi rezolve problemele. Ce sa zic, poate altii n-au dilema asta.

        Eu nu stiu ce-i cu gandirea asta extrem de dihotomica, la oameni, in general (nu doar la doctori): ca ori te afecteaza, ori deloc. Ori, ori.

        • November 21, 2012 at 10:17 PM

          Pai undeva tragi o linie, si ajungi la ori-ori. Dar asta e mai mult vorbaraie, ca linia aia nu e batuta in cuie.
          Pe de alta parte nu vad de ce ar trebui sa te implici emotional ca sa ajuti un om? Poti sa-l ajuti pentru tine, nu pentru el. Pentru ca tu ai hotarat ca vrei sa ajuti oameni, orice oameni, nu unul in particular, si nici unul in particular. Deja cand incepi sa-i separi pe criterii emotionaly terapia pierde foarte mult.

          • November 21, 2012 at 10:25 PM

            De-aia nici nu m-am decis sa fac terapie, ca nu m-am hotarat ca vreau sa ajut oamenii. Si sincer, sunt curioasa cati dintre colegii mei sunt asa hotarati in directia asta, ca eu ii vad foarte cinici pe multi dintre ei 🙂

            Dar cred ca vreau sa ajut copii. Aia ar fi o chestie 😛

          • November 21, 2012 at 10:29 PM

            Ajuta si tu oamenii mari nu parazitii aia mici care primesc oricum totul pe tava! 😛

          • November 21, 2012 at 10:34 PM

            parazitii aia mici mai au o sansa sa devina oameni ok.
            oamenii mari…
            pe oamenii mari imi vine cateodata sa ii dau cu capu’ de pereti, aleatoriu si aparent fara motiv. daca ma vindec de apucaturile astea latente, poate voi lua in considerare sugestia ta 😛

          • November 21, 2012 at 10:47 PM

            Pai cineva trebuie sa le dea de mancare la parazitii aia mici, eventual sa le schimbe scutecul. Ce mai conteaza daca sunt niste imbecili nesimtiti sau niste absolventi de Harvard. Cum ziceai tu, aia mici au o sansa! 🙂


M-a strafulgerat o idee

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: